Garanția calității
Exista viata dupa fumat.
FumeazăOK nu a început ca o afacere. Am fost șocat de cât de ușor mi-a fost să trec de la 3 pachete pe zi la electronice, și cât de mult mi-a schimbat asta viața în bine. Și am vrut să împart descoperirea mea cu cât mai multă lume. Am realizat că mi-a fost ușor să fac schimbarea pentru că aveam o gramadă de informație. Atât despre produs, pe care l-am studiat în detaliu înainte de a-l trage în piept, cat și despre comportamentul și psihologia fumătorului. Și mi-am dat seama că succesul de care m-am bucurat în a-mi "converti" prietenii și familia era susținut tot de răspusuri pertinente pentru orice problemă și orice dubiu.
Atunci când am crescut ca afacere, am căutat pe cât posibil să aleg și să-mi formez colegii in aceeași direcție, cea a informației ca prioritate mai mare fată de vânzare, și al respectului înainte de profit.
Aproape toți cei 50 de oameni ce formeaza FumeazăOK sunt foști fumători, actuali vaperi. Și testăm, ca și consumatori, toate produsele noi ce apar pe piața. Majoritatea nu prezintă nici o imbunatațire fața de modele anterioare, și multe sunt pur și simplu de o calitate jenantă. Vindem, asadar, doar produsele pe care le și folosim in calitate de consumatori.
Asta ne permite să oferim sfaturi din lumea reală și un suport tehnic competent. Și mai presus de toate, să ne putem privi clientul în ochi fară să ne fie rușine. Orice problemă ai întâlnit, trebuie doar să ne spui, și vom găsi împreună o rezolvare care să te satisfacă.
Am preferat să ne arătăm respectul prin calitatea produselor și sinceritate. De aceea, nu fi surprins de formularea lipsită de protocol a acestui text, o vei regăsi în toate serviciile noastre. La noi clientul nu este rege, ne este prieten. Tot ce avem nevoie de la tine este să ne acorzi putină incredere, și-ți vom arăta că și noi avem același scop ca și tine: să fii un vaper fericit.
Vaper din 2011